fragile ale spatelui.
Nu era o fotografie.
Nu era un vis.
Nu era fantoma pe care o văzusem de o mie de ori în somn.
Era vie.
Lucy plângea cu fața lipită de pieptul meu.
— Știam că o să vii.
Apoi s-a uitat peste umărul meu.
L-a văzut pe Colin.
Și tot corpul i s-a încordat.
S-a desprins de mine atât de violent încât aproape a răsturnat scaunul.
— Nu!
Un polițist s-a ridicat imediat.
— Lucy, ești în siguranță.
Ea arăta spre tatăl ei.
— Nu-l lăsați să mă ia!
M-am întors