mi-o înapoieze.
Mara a atins mânerul strâmb și a râs printre lacrimi.
— Îți amintești cât de supărată ai fost că nu ți-a ieșit drept?
Am privit cusătura greșită de jos.
— Am vrut s-o desfac și s-o iau de la capăt.
Mara a strâns geanta la piept.
— Mă bucur că n-ai făcut-o.
Atunci am înțeles ceva.
Timp de șaisprezece ani mă urâsem pentru ultima propoziție pe care i-o spusesem fiicei mele: „Atunci pleacă. Să vedem cât de departe ajungi.”
Ajunsese foarte departe.
Dar, în cele din urmă, un fir croșetat greșit