mine.
Suzana a înghițit în sec.
Un gând îi bântuia mintea: divorțul… fostul soț… putea să fie el?
Dar nu, el plecase din țară. Știa sigur.
— Și… ce să fac acum? Nu pot trăi la hostel la nesfârșit, a murmurat ea.
Bătrâna a ridicat încet o mână tremurândă și i-a atins brațul.
— Nu ești singură, draga mea. Când ai necazuri, oamenii buni se găsesc.
Cuvintele ei au sunat ca o alinare. Pentru prima dată după mult timp, Suzana a simțit că cineva ține la ea fără să ceară nimic în