a deschis ușa.
Înăuntru mirosea a umezeală, a mâncare stricată și a frică. Fetița era acolo, lipită de perete, cu mâinile strânse pe lângă corp.
— Nu plânge, a spus el încet. Sunt aici.
Din camera alăturată s-a auzit un geamăt. Pe pat zăcea o femeie slabă, cu fața trasă, arsă de febră. Respira greu.
— Mama… e bolnavă, a șoptit fetița. Eu îi dau apă. Și îi cânt.
Dumitru a simțit cum i se rupe ceva în piept. Femeia avea pe noptieră o hârtie mototolită.