„Eu locuiesc singură aici”, i-a spus fetița milionarului care cerea adăpost de ploaie, dar…

a deschis ușa.

 

Înăuntru mirosea a umezeală, a mâncare stricată și a frică. Fetița era acolo, lipită de perete, cu mâinile strânse pe lângă corp.

 

— Nu plânge, a spus el încet. Sunt aici.

 

Din camera alăturată s-a auzit un geamăt. Pe pat zăcea o femeie slabă, cu fața trasă, arsă de febră. Respira greu.

 

 

— Mama… e bolnavă, a șoptit fetița. Eu îi dau apă. Și îi cânt.

 

Dumitru a simțit cum i se rupe ceva în piept. Femeia avea pe noptieră o hârtie mototolită.