După 20 de ani petrecuți în străinătate, m-am întors în casa surorii mele

meu.

— De ce doarme sora mea pe covoraș?

A tăcut.

— De ce se spală cu apă rece? De ce mănâncă resturi? — am continuat. — Pentru că tu i-ai spus că e „datoare” pentru că stă aici?

Fața i s-a înroșit.

— Mamă, casa e pe numele meu acum…

Am scos din buzunar un plic îngălbenit. L-am ridicat în aer.

— Contractul de donație, — am spus. — Cu o clauză clară: casa nu poate fi vândută și nici trecută pe alt nume fără acordul meu. Și mai e ceva.

Am făcut semn către ușă. Din