Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

mai bine decât pe a mea. Am întors capul încet și l-am văzut pe Sorin la volan, cu ochelari de soare pe care nu-i avea pe vremea când eram împreună, cu un ceas nou care-i lucea pe mână. Iar pe scaunul din dreapta, o femeie tânără, cu părul aranjat, cu unghii lungi și roșii, cu un parfum care a ajuns până la mine peste mirosul de pământ și de lemn.

M-am uitat la mâinile mele. Crăpate. Cu pământ intrat adânc sub unghii, pământ care nu mai iese oricât l-ai freca.