ce crezi.”
„Atunci ce e?” vocea ei s-a înăsprit. „Pentru că eu am văzut acte. Transferuri. Semnături dubioase. Și o secretară care se comportă de parcă e stăpâna locului.”
El a tăcut o clipă.
Apoi a spus:
„Pentru că… i-am dat voie.”
Emilia a clipit. „Cum adică?”
„Am avut nevoie de cineva care să preia presiunea. Eu eram… plecat. Cu mintea. Cu tot. După ce ne-am despărțit.”
Cuvintele au lovit mai tare decât palma Vanessei.
„Și asta e scuza?” a întrebat ea încet.
„Nu.” A ridicat privirea. „Dar e adevărul.”