un reprezentant autorizat să preia documentele relevante pentru investigație, a încetat să mai vorbească.
Emil stătea pe scaun cu mâinile pe față.
— Tată… eu am crezut că te ajut.
Asta a fost partea care m-a durut.
Nu banii.
Nu frigul.
Nu conservele.
Faptul că fiul meu își încredințase dragostea pentru mine altcuiva și presupusese că era suficient.
— Știu, i-am spus. Dar grija pe care nu o verifici poate deveni o armă în mâna persoanei greșite.
Ancheta care a urmat a durat luni.
O parte importantă din bani a putut fi