”Dacă cânți la pian, îți dau restaurantul ăsta”

altcineva.

Și încă unul.

În câteva secunde, toată sala era în picioare.

Aplauze adevărate. Nu de politețe. Nu forțate.

Mihai era palid. Încerca să zâmbească, dar maxilarul îi era încordat.

— Destul, a spus el brusc.

Aplauzele s-au stins.

Ana s-a ridicat de pe scaun.

— Ei? a întrebat cineva din sală. Ce urmează?

Mihai a tras aer adânc în piept.

— Am spus ce-am spus, a mormăit. Dar… asta a fost doar o joacă.

Un bărbat de la masa din față s-a apropiat.

— Nu, a zis calm. A fost un pariu. Și