nu mai țipa.
Stătea în curte cu brațele încrucișate, privind pământul gol.
I-am arătat fotografii vechi cu grădina.
Într-una eram copil, lângă bunica mea, amândouă murdare de pământ pe mâini.
— Tufa asta, am spus arătând fotografia, era exact acolo unde ți-ai pus arcul.
Pentru prima dată, Cristina nu avea o replică.
— Nu știam că înseamnă atât de mult pentru tine.
— Nu trebuia să știi. Trebuia doar să întrebi înainte să distrugi ceva ce nu era al tău.
Asta a făcut-o să tacă.
Până la urmă, Cristina și Andrei au achitat