— Așa ți-a spus tatăl tău.
Un fior rece i-a trecut pe șira spinării.
— Atunci cum…?
Matei a deschis încet cutia viorii. Lemnul era vechi, dar îngrijit. A trecut degetele peste ea, cu un respect aproape dureros.
— Mama ta știa ceva. Ceva ce putea să-l bage pe tatăl tău la pușcărie.
Clara a făcut un pas înapoi.
— Nu… nu e adevărat.
— A lucrat ani de zile în mină, nu? a continuat el. Dar nu doar atât. Era și cel care ducea socotelile.
Clara a rămas nemișcată.
— Știa fiecare leu. Fiecare datorie.