Când Marina a văzut fetița alergând spre mașini, n-a ezitat nici măcar o clipă să-și riște viața ca s-o salveze.

ea să spună.

— Îmi pare rău. Sunteți concediată.

Lumea i se prăbuși. Ieși din hotel cu ochii în lacrimi, neștiind ce va face mai departe. Avea două guri de hrănit și niciun ban pus deoparte.

Câteva ore mai târziu, cineva bătu la ușa apartamentului ei micuț. Marina deschise și rămase mută: era același bărbat din ziua accidentului, însoțit de un șofer și o doamnă elegantă.

— Doamnă Stan, eu sunt tatăl copilei pe care ați salvat-o. Mă numesc Mihai Popescu. V-am căutat peste tot.

Marina, jenată, încuviință ușor din cap.

— Nu