decenii.
— Atunci de ce m-ai sunat acum?
Mihai privi spre cutie.
— Pentru că marțea trecută ai împlinit șaizeci.
Am început să plâng.
El zâmbi foarte slab.
— Și pentru că sunt singur.
Mi-am acoperit gura.
— Idiotule.
A râs.
Apoi a început să tușească.
M-am apropiat instinctiv și i-am prins mâna.
Era caldă.
Nu semăna deloc cu mâna băiatului pe care mi-l aminteam.
Și totuși, când degetele lui s-au strâns în jurul degetelor mele, pentru o clipă aveam din nou nouăsprezece ani.
— Ruthie, șopti el. Îmi pare rău.
— Știu.
— Nu vreau să-mi