mulți ani în urmă, chiar el asistase la nașterea mamei lui. Apoi hrănise micul mânz cu biberonul când se îmbolnăvise, îl îngrijise după accidentări și petrecuse aproape fiecare zi alături de el.
La fermă, toată lumea știa că Tunet nu era doar un cal pentru Thomas. Era un prieten.
Calul își recunoștea stăpânul de la distanță după pașii lui, necheza bucuros, își întindea botul spre umărul lui și se lăsa mângâiat oriunde, liniștit.
De-a lungul anilor, Tunet nu a manifestat niciodată agresivitate. De aceea, în acea dimineață, Thomas nu bănuia