Bunicul meu de 76 de ani cosea pături și le vindea la târg ca eu să pot merge din nou

crezut că nu ți-a păsat niciodată.

— Mi-a păsat în fiecare zi.

Am păstrat toate desenele pe care mi le făceai.

Toate.

Scoase din plic o foaie împăturită.

Era un desen făcut de un copil.

Pe spate scria stângaci:

„Pentru bunicul George. Mulțumesc că m-ai salvat.”

Omul izbucni în plâns.

— L-am desenat când aveam șase ani.

Credeam că l-ai aruncat.

— Nu.

L-am păstrat douăzeci de ani.

Motociclistul își șterse ochii și se întoarse spre mine.

— Știi de ce l-am căutat?

Am clătinat din cap.

— Pentru că datorită lui sunt în viață.