Ani mai târziu îl căutase.
Și îl găsise.
Aici povestea devenea și mai greu de înțeles.
În cutia metalică erau fotografii recente.
Un bărbat de aproximativ cincizeci de ani.
Soția lui.
Doi copii.
Pe spatele uneia dintre fotografii, bunica scrisese:
„Fiul meu Samuel și nepoții mei, pe care familia mea nu i-a cunoscut niciodată.”
M-am așezat complet pe pat.
Bunica avusese încă doi nepoți.
Asta însemna că nu eram unsprezece.
Eram treisprezece.
Telefonul a început să sune.
Mama.
Probabil se întreba de ce întârziasem.
N-am răspuns.
Mai exista o scrisoare,