observat, nu a spus nimic. Doar o privea în tăcere, cu o amestecătură de uimire și teamă. Într-o dimineață, însă, s-a hotărât. A adus o lumânare aproape de ochii copilului. Nimic. Nicio reacție.
— E doar o coincidență, a murmurat el amar.
Dar Renata nu s-a lăsat. Într-o zi, pe când baronul era plecat, a deschis larg ferestrele și a lăsat lumina să umple camera. A așezat copilul în brațe și a scos o oglindă veche din dulap. A pus-o în fața lui.
Ochii lui Filip s-au strâns, iar chipul i