lui fusese plasat temporar în grija unor rude.
Ce se întâmplase ulterior era neclar.
Actele vechi erau incomplete.
Mama lui refuzase să vorbească.
Victor îi spusese:
— Fratele tău este mort. Lasă morții în pace.
Daniel renunțase.
Sau cel puțin încercase.
— De asta voiai atât de mult un fiu? l-am întrebat.
Nu răspunse imediat.
Apoi începu să plângă.
— Cred că da.
Am simțit furie.
Nu pentru că își iubise fratele.
Ci pentru că transformase nașterea copiilor noștri într-o încercare inconștientă de a umple un gol despre care eu nu știam nimic.