vom îmbătrâni împreună.”
Am izbucnit în plâns.
Ani întregi crezusem că Bogdan ascunde ceva.
Și, într-un fel, chiar ascunsese.
Dar nu o altă femeie.
Nu datorii.
Nu o viață dublă.
Ascunsese toate darurile pe care le făcea cu mâinile lui, pentru că voia ca eu să le văd cu ochii mei, nu doar să le ating.
În seara aceea s-a întors din delegație.
M-a găsit în garaj, înconjurată de toate acele lucruri.
A rămas nemișcat.
— Ai intrat…
Am dat din cap.
Lacrimile îmi curgeau fără oprire.
Bogdan și-a dus mâna