vreodată.”
„Atunci nu vor afla.”
Tata nu amenințase pe nimeni.
Îi promisese mamei că nu-i va spune povestea fără acordul ei.
Am rămas mult timp în camera aceea.
Apoi am făcut ceva pentru care încă mă simt vinovată.
M-am întors spre tata.
— Am crezut că o lovești.
Tata nu spuse nimic.
Mama își duse mâna la gură.
— Dumnezeule…
— Îmi pare rău.
Tata se așeză lângă mine.
— Uită-te la mine.
Nu voiam.
— Te rog.
L-am privit.
— Nu sunt supărat că ai întrebat.
— Dar am crezut…
— Știu ce ai crezut.
— Am crezut