meu?
— Da.
Vocea îi tremura.
— Avea șaptesprezece ani.
Daniel nu supraviețuise incendiului.
Mama fusese scoasă din clădire.
Tata încercase să se întoarcă după el, dar pompierii nu-i permiseseră.
— De ce nu mi-ai spus niciodată despre el?
— Pentru că ani întregi nu puteam să-i rostesc numele fără să mă întorc în noaptea aceea.
Mama începu să plângă.
— Iar când voi erați mici, am spus că vă voi povesti când veți crește. Apoi am continuat să amân.
Dintr-odată, propoziția auzită în bucătărie căpătă alt sens.
„Nu vreau ca cei mici să afle