Vocea Elenei era calmă, dar Sofia o cunoștea suficient de bine încât să audă furia ascunsă în spatele fiecărui cuvânt.
— La o benzinărie.
— Intră și rămâi acolo. Vin după tine.
— Sunt bine.
— Sofia, te rog.
Au trecut paisprezece minute până când SUV-urile negre au apărut.
Elena a coborât înainte ca șoferul să apuce să-i deschidă portiera.
Când și-a văzut fiica udă până la piele, a rămas câteva secunde nemișcată.
Apoi și-a scos paltonul și i l-a pus pe umeri.
— Bagajele?
— Sunt la terminal.
— Bine.
Sofia și-a privit mama.
— Ai anulat