la șeriful Holt, vecini care se apropiau de verandă de parcă ar fi știut, în sfârșit, cine sunt.
Domnișoara Pearson mi-a făcut un semn scurt și stânjenit din cap.
Seara, stăteam pe trepte cu scrisoarea doamnei Higgins în poală, simțind că totul în jurul meu se schimbase. Când pe verandă s-a așternut din nou liniștea, am întins scrisoarea și biletul ei pe genunchi. Fiica mea a dat din picioare, iar eu mi-am așezat mâna peste ea.
— Vă mulțumesc, doamnă Higgins, am șoptit în întuneric. Vă voi întoarce gestul. Promit.
O