jurul nostru începuseră deja să se oprească oameni.
Părinți.
Absolvenți.
Profesori.
Toți simțeau că se întâmplă ceva.
Colegul lui a continuat calm.
— Știi ce ne spuneai în anul întâi?
Radu n-a răspuns.
— Că fără ea n-ai fi avut nici bani de chirie, nici bani de cărți și nici bani de taxe.
Liniștea devenea tot mai apăsătoare.
— Ne spuneai că într-o zi o să-i oferi lumea întreagă pentru tot ce face pentru tine.
Radu și-a încleștat maxilarul.
— Destul.
Dar colegul lui nu se oprise.
— Și chiar în ziua în care primești