amintesc.
Telefonul ei sună pentru a treia oară.
Rareș.
Am întins mâna.
— Răspunde.
— Nu.
— Atunci răspund eu.
Am luat telefonul de pe tejghea înainte să poată reacționa și am apăsat butonul verde.
— Mamă? se auzi imediat vocea lui Rareș. Ai reușit?
Nimeni nu scoase un sunet.
Rareș continuă:
— Mamă?
M-am uitat la Galina.
Avea lacrimi în ochi.
Dar nu de rușine.
De frică.
Am dus telefonul mai aproape de gură.
— Ce anume trebuia să reușească, Rareș?
Tăcere.
Apoi apelul s-a închis.
Atunci am înțeles.
Nu fusese ideea disperată a unei