— M-ai mințit.
Patricia îl privi rece.
— Iar tu ai refuzat plata.
Alexandru se ridică.
— Ieși.
— Mă concediezi ca să poți spune că eu sunt de vină?
— Ieși din biroul meu.
Patricia își luă telefonul.
Înainte să plece, se opri.
— Poți să mă concediezi. Mesajele tot rămân.
Ușa se închise.
Alexandru rămase singur.
În aceeași după-amiază, avocatul lui primi notificarea privind divorțul.
Dar mai era ceva.
Anexa la convenția noastră matrimonială.
Documentul prin care Alexandru își asumase în scris plata cheltuielilor medicale necesare Luciei pe durata căsătoriei.
Avocatul lui îl sună.
— Ai refuzat în scris solicitarea?
— Era o blocare temporară.
— Te întreb dacă există dovada că ai primit solicitarea și ai refuzat-o.
Alexandru nu răspunse.
— Există?
— Da.
— Atunci nu șterge nimic și nu mai comunica direct cu Daniela despre subiect.
— Este soția mea.
— Este soția care tocmai a cerut divorțul.
Pentru prima dată, Alexandru nu mai putea rezolva situația ordonând cuiva să facă ceva.
La Cluj, eu dormisem aproape paisprezece ore.
Când m-am trezit, Mara era în bucătărie.
Telefonul meu nou avea doar câteva numere.
Unul era al avocatei mele, Adriana Petrescu.
M-a sunat în aceeași după-amiază.
— Daniela, Alexandru contestă interpretarea anexei.
— Bineînțeles.
— Susține că nu a refuzat tratamentul Luciei. Spune că a suspendat temporar aprobarea pentru verificarea costurilor.
Am închis ochii.
Chiar și acum încerca să transforme totul într-o formulare.
— Avem mesajele lui?
— Avem confirmarea că există și am cerut conservarea lor. Mai avem și istoricul solicitărilor spitalului.
— Atunci mergem înainte.
Alexandru m-a sunat de pe alt număr în seara aceea.
Am răspuns.
— Daniela, trebuie să vorbim înainte ca avocații să transforme asta în ceva ce nu este.
— Ce este?
Tăcu.
