fără o decizie nouă.
În mâna Ninei, broșa mică în formă de grâu se desprinsese din palton și atârna de un singur fir. Am prins-o înainte să cada.
— O repar acasă — i-am spus.
— Nu broșa mă doare, Ana. Mi-e frică să nu mor înainte să se lămurească toate.
Am ieșit din bancă și am sunat la numărul de pe foaie. Am ascultat muzică de așteptare douăzeci de minute, în timp ce Nina stătea pe o bancă umedă și își ținea mâinile sub palton.
În cele din urmă, a răspuns o