păr.
„Chiar crezi că vei reuși să crești un om din banii ăștia mărunți ai tăi? — arunca ea rece, uitându-se de sus la mine. — Fii realistă. Îi strici viața băiatului.”
Aveam douăzeci și șase de ani. Mă sufocam de durere și eram îngrozită. Iar ea știa exact toate punctele mele sensibile în care putea lovi cel mai tare.
— Știi deja ce o să înceapă imediat ce trece pragul — i-am spus lui Alex. — O să se lege de mobilă, de munca mea, de cât de „prestigios” este colegiul tău.
— Colegiul meu