”AM CRESCUT-O PE NEPOATA MEA DUPĂ CE FAMILIA MEA S-A STINS”

într-o clipă de nebunie, totul s-a terminat.

În casă s-a lăsat o liniște apăsătoare.

Apoi Andreea s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna.

— Nu e vina ta, bunicule.

Am început să plâng.

Nu zgomotos. Nu dramatic. Doar lacrimile alea grele care ies după ani întregi în care ai ținut totul în tine.

Ea m-a îmbrățișat strâns.

Ca atunci când era mică.

În seara aceea am vorbit până târziu. Despre Mihai. Despre mama ei. Despre lucrurile frumoase, nu doar despre tragedie. Am scos albumele vechi din dulap. Am râs printre