Nu mai vreau ca nimeni să păstreze lucruri despre tine fără acordul tău.
Am luat fotografia.
— Mulțumesc.
Atât.
A fost suficient.
Au trecut încă șase luni. Librăria mirosea a hârtie, scorțișoară și haine ude. Matei mergea deja ținându-se de rafturi, iar Ilinca râdea de fiecare dată când auzea tramvaiul trecând pe strada noastră.
Într-o dimineață, am primit un mesaj de la Irina.
„Vreau să vă văd. Am greșit. Sunt totuși bunica lor.”
Am citit mesajul de două ori.
Evgheni m-a întrebat dacă vreau să răspundă el.
— Nu.
— Ești