Evgheni. În colț desenase o brățară cu două mărgele uriașe.
— Asta e casa noastră, mi-a spus.
— Da.
— Și aici nu intră oamenii răi.
M-am așezat lângă el și l-am îmbrățișat.
Pe măsuță, brățara mea din lemn stătea lângă desen. Vopseaua galbenă era aproape dusă, dar cele două mărgele încă erau prinse una lângă alta.
Pentru prima dată, nu mai aveam nevoie de noroc.
Copiii mei erau acasă.