că nu vrea să audă de ea.
Am început să plâng fără să-mi dau seama. Lacrimile mi-au intrat în urechi, iar vocea lui Evgheni părea să vină de la capătul unui tunel.
— Hanna, eu nu am știut, a spus el.
— Ai plecat.
— Am crezut că m-ai înșelat.
— Ai crezut ce ți-a spus ea.
— Da.
— Iar eu te-am așteptat cu ecografia în mână.
Evgheni a închis ochii. Când i-a deschis, nu mai era doctorul sigur pe el, ci bărbatul pe care îl pierdusem într-o noapte de ploaie.
— Copiii sunt ai tăi?