Am adoptat un frate adolescent și pe surioara lui după ce toate celelalte familii îi refuzaseră

mine, dispărea.

— Tu nu ești prețul care vine împreună cu sora ta.

Iacob nu mă privi.

— Așa se simțea.

 

 

Atunci Iosifina, care ascultase fără să înțeleagă totul, se ridică de pe covor și veni lângă fratele ei.

— De ce plângi?

— Sunt bine.

— Nu ești.

Îi puse în brațe unul dintre cuburile ei.

— Uite. Îți dau casa.

Toți trei am început să râdem printre lacrimi.

Iacob o luă în brațe.

Iar eu am înțeles în acel moment ceva ce nu pricepusem în prima lună.

Valiza lui împachetată nu însemna