Am adoptat un frate adolescent și pe surioara lui după ce toate celelalte familii îi refuzaseră

împreună cu sora ta.

Iacob nu mă privi.

— Așa se simțea.

Atunci Iosifina, care ascultase fără să înțeleagă totul, se ridică de pe covor și veni lângă fratele ei.

— De ce plângi?

— Sunt bine.

— Nu ești.

Îi puse în brațe unul dintre cuburile ei.

— Uite. Îți dau casa.

Toți trei am început să râdem printre lacrimi.

Iacob o luă în brațe.

Iar eu am înțeles în acel moment ceva ce nu pricepusem în prima lună.

Valiza lui împachetată nu însemna că nu voia să facă parte din familia noastră.

Însemna