Am adoptat un frate adolescent și pe surioara lui după ce toate celelalte familii îi refuzaseră

minute mai târziu coborî cu un plic vechi.

Din el scoase o fotografie.

Mi-a întins-o.

Și pentru câteva secunde n-am înțeles ce priveam.

Eram eu.

Cu soțul meu, Andrei.

Fotografia fusese făcută cu aproape șapte ani înainte.

Eram în curtea unui centru pentru copii din București, lângă o masă plină cu pachete de Crăciun.

— Dumnezeule…

Îmi aminteam ziua.

Firma la care lucram organizase o campanie de sărbători. Eu și Andrei merseserăm voluntari.

Fusese cu mult înainte să ne gândim serios la adopție.

— Tu erai acolo? am întrebat.

Iacob dădu din