”Am 60 de ani. Și, pentru prima dată în viață, simt că parcă nu mai exist cu adevărat” – continuarea

clienții. Nu știu ce m-a împins, dar am intrat. Mi-am comandat un ceai și m-am așezat la o masă lângă fereastră.

După câteva minute, un domn cu părul complet alb și ochelari s-a apropiat sfios.

— Vă deranjează dacă mă așez aici? E cam plin azi…

— Nu, desigur, i-am răspuns.

Am început să vorbim despre lucruri mărunte: vreme, prețuri, cât de repede au trecut anii. A doua zi, l-am găsit din nou acolo. Și în ziua următoare la fel. Pe el îl cheamă Victor. Are 62 de ani, a fost profesor