„Acolo au adus un vagabond, du-te și exersează-te”

În spital, zvonurile creșteau ca iarba după ploaie. Marina clocotea de invidie, dar ceilalți o priveau pe Catinca cu respect și chiar cu mândrie.

Trecuseră câteva luni. Într-o dimineață de primăvară, Andrei veni după ea cu o mașină simplă, fără pază, fără fast. „Astăzi vreau să te duc undeva.”

Au ajuns într-un sat mic din Ardeal. Era satul bunicii Catincăi. Acolo, printre casele vechi și ulițele înguste, el se opri și îi spuse: „Aici simt că pot respira cu adevărat. Îți mulțumesc că mi-ai arătat ce înseamnă să fii om.”