niciodată lumea asta.
Lumea care exista la doar câteva străzi distanță.
Și femeia pe care o suspectase de furt era, de fapt, singura persoană care făcea ceva pentru ea.
Genunchii i s-au înmuiat.
Andrei a căzut în genunchi.
A început să plângă.
Ca un copil.
Copiii din sală se uitau uimiți.
Elisabeta s-a apropiat.
— Domnule Andrei…
Dar el a ridicat mâna.
— Nu… te rog… spune-mi Andrei.
A respirat adânc și s-a ridicat.
S-a uitat la toți copiii.
Apoi la Elisabeta.
— De câți ani faci asta?
— De aproape șase ani, a