Liniștea a căzut peste salon ca o pătură grea.
Nimeni nu îndrăznea să răspundă.
Doamna Margareta a zâmbit forțat și a pășit înainte.
— Sunt sigură că vă referiți la… nora mea. E ocupată. Se odihnește.
Alexandru Valmonte a privit-o lung.
Privirea aceea a făcut-o să înghită în sec.
— Nu. Elena nu se odihnește niciodată când e vorba de alții. O cunosc prea bine.
S-a întors spre unul dintre ospătari.
— Arată-mi bucătăria.
Un murmur neliniștit a străbătut invitații.
Ușa bucătăriei s-a deschis.
Elena era acolo, cu șorțul murdar, cu mâinile roșii