Timpul a trecut greu în munți. Zilele erau reci, iar nopțile păreau nesfârșite. Elena se obișnuia încet cu zgomotul vântului și trosnetul lemnelor din sobă. De multe ori, stătea în tăcere și asculta ecoul muntelui, întrebându-se dacă viața ei se va schimba vreodată.
Într-o dimineață, când afară ningea mărunt, Beni a venit timid la ea. Ținea în mână o piatră rotundă. „E pentru tine”, i-a spus rușinat. Elena a simțit cum ceva i se încălzește în suflet. A zâmbit pentru prima dată sincer. Poate, doar poate, nu era totul pierdut.