Tata a strâns microfonul în mână, dar vocea lui nu tremura.
— Toată viața mea am strâns ce aruncă alții. Pungi, cutii, resturi. Dar niciodată nu mi-a fost rușine cu munca mea. Pentru că din munca asta mi-am crescut fata.
S-a uitat spre mine. În ochii lui nu era supărare. Era mândrie.
— Am plecat de acasă la patru dimineața, ani la rând. Am mers prin ploaie, prin zăpadă, prin caniculă. Am strâns gunoiul din cartierele astea ca orașul să fie curat. Și cu banii câștigați am pus deoparte, leu cu leu.