— …acum, nu mâine, nu la primăvară.
Toți au amuțit.
Igor s-a ridicat brusc de pe scaun.
— Marina, ce faci? Hai să vorbim calm.
— Am vorbit destul, — vocea ei era liniștită, dar tăioasă. — Șase luni am vorbit. Eu, singură.
Doamna Tamara a strâmbat din nas.
— Auzi la ea, ce spectacol. Nici n-am mâncat bine și deja ne dă afară.
— Exact, — Marina a dat din cap. — Pentru că la mine în casă nu se aruncă mâncarea și nu se calcă oamenii în picioare.
Pavel stătea lângă ușă, cu spatele drept.
O privea