Am făcut un pas spre ușă.
— Tată?
— Eu sunt. Deschide.
Am pus mâna pe cheie, dar ceva m-a oprit.
Vocea lui suna ciudat.
Nu speriată.
Controlată.
De parcă cineva îl obliga să vorbească.
— Spune-mi ce mi-ai cumpărat de ziua mea — am zis.
Tăcere.
Era întrebarea noastră.
De când eram mică, tata îmi ascundea cadoul și îmi spunea că, dacă vreodată un străin încerca să pretindă că fusese trimis de el, trebuia să-i cer un detaliu pe care numai noi îl știam.
— Emily, nu avem timp pentru asta.
Atunci am auzit