Fiul m-a dat afară din casă, iar nepoata mi-a adus pe ascuns o cutie veche: când am deschis-o, am găsit ceva ce i-a salvat viața cândva.
Stăteam pe o bancă rece lângă intrare, cu două pungi — întreaga mea viață încadrată în plastique foșnitoare. În ferestrele apartamentului nostru, care deja nu-mi mai aparținea, lumina era aprinsă. Sus, fiul meu adult, Leo, mergea prin camere, dând ordine celor de la mutat și aruncând iritat: „Mobilierul vechi — la gunoi”. Mi se părea că fiecare cuvânt nu era despre dulapuri și scaune, ci despre