În seara următoare ne-am întâlnit într-o cafenea liniștită din centrul vechi al Bucureștiului.
A ajuns cu câteva minute înaintea mea. Stătea la o masă din colț, cu o cafea neatinsă în față și cu privirea pierdută în geam.
— Dumneavoastră sunteți Clara? a întrebat când m-am apropiat.
Am dat din cap și m-am așezat.
Preț de câteva secunde n-a vorbit niciunul dintre noi.
Nu era nevoie.
Durerea din ochii lui spunea suficient.
— Mă numesc Oliver, a spus într-un târziu. De câteva luni simt că Victoria îmi ascunde ceva. Venea tot mai