Ușa limuzinei s-a închis încet în urma mea, iar zgomotul acela surd a fost ca o linie trasă peste viața mea de până atunci. Am inspirat adânc. Mirosea a piele fină și a liniște. Liniștea pe care nu o mai avusesem de ani de zile.
— La birou, am spus simplu.
Mașina a pornit, lăsând în urmă biserica, coroanele de flori și pe Tudor, rămas pe trotuar, mic și pierdut.
Biroul tatălui meu se afla într-o clădire veche, renovată discret, în zona Dorobanți. Nimic ostentativ.
Exact genul de loc pe lângă