Pentru câteva secunde n-am putut să ating plicul.
Aș fi recunoscut scrisul acela oriunde.
„Pentru mama.”
Atât.
— De unde îl aveți?
Femeia își strânse geanta la piept.
— Mă numesc Elena. Fiica dumneavoastră, Ana, mi l-a dat cu aproximativ două săptămâni înainte să nască.
Mi s-au înmuiat genunchii.
— De ce dumneavoastră?
Elena se uită spre aleea cimitirului.
Nepotul meu, Matei, încă nu se întorsese.
— Pentru că eu sunt mama tatălui lui.
Am simțit că aerul dispare din jurul meu.
— Poftim?
— Sunt bunica lui.
Am strâns plicul.
— Atunci unde este fiul dumneavoastră?