Casa rămăsese încremenită, ca și cum aerul se îngroșase și nimeni nu mai putea respira. Eu încă simțeam mâna lui Narcis în jurul degetelor mele — caldă, fermă, o ancoră într-un ocean învolburat.
Mama încerca să spună ceva, dar cuvintele îi rămâneau prinse în gât. În viața ei, nu întâlnise pe cineva căruia să nu-i poată arunca replici tăioase. Iar acum stătea mută, ca o elevă prinsă copiind.
„Ana, noi doar…” a bâiguit ea.
„Nu”, a spus Narcis, fără să ridice tonul, dar suficient cât să închidă subiectul.
M-a tras ușor