Într-o seară ploioasă, când tunetele zguduiau geamurile, Renata a auzit pentru prima dată un sunet nou. Un scâncet slab, aproape un suspin. A lăsat găleata jos și a urcat tiptil scările. Ușa camerei copilului era întredeschisă.
Înăuntru, lumina lumânării arunca umbre tremurate pe pereți. Baronul dormea pe un scaun, cu capul căzut pe piept. În leagăn, micul Filip stătea treaz, cu mânuțele strânse și ochii deschiși larg, pierduți în gol.
Renata s-a apropiat încet. S-a aplecat peste leagăn și a șoptit:
— Pui mic… ce faci singurel aici?
Copilul a tresărit.