În seara în care nepotul ei m-a amenințat cu poliția, am intrat în cameră la 21:00 ca de obicei.
Suzana era trează.
— Au venit iar? m-a întrebat.
Am tras scaunul lângă pat.
— Da.
— Robert?
— Și sora lui.
A închis ochii.
— Îmi pare rău.
— Nu tu trebuie să-ți ceri scuze.
Suzana a rămas tăcută câteva clipe.
Apoi m-a privit.
— Spune-mi despre ea.
Am simțit același nod în gât pe care îl simțeam în fiecare seară.
„Ea” era Ana.
Sora mea mai mică.
Cu opt ani în urmă, Ana avea douăzeci